Azi am iesit la un loc de joaca cu Alex. Alex e baietelul meu de aproape 4 ani. A racit si saptamana asta am stat cu el acasa. A fost o experienta minunata. Am avut timp sa-mi pun ordine in ganduri si in viata. Am redescoperit iubirea. M-am redescoperit si mi-am redescoperit familia. Toate astea datorita unei banale raceli.
Ziceam ca am iesit la un loc de joaca. E un topogan la marginea dintre doua lumi: pe de-o parte blocurile nou construite intr-un cartier de case, iar pe de alta parte raul Cibin. Dinspre blocuri vin masinile, civilizatia, gunoiul, copiii si adultii. Din partea cealalta vine linistea. Linistea raului care curge de milioane de ani, linistea dealurilor ce se zaresc in zare, linistea naturii inca stapana pe proprietatea ei.
Alex s-a jucat in voie, a observat masina de gunoi, masina de la societatea de apa-canal; a luat totul cu linistea si seninatatea copilului. Eu m-am asezat pe-o banca si-am incercat sa ma contectez la natura. Nu stiu daca am reusit, dar stiu ca am simtit linistea cuprinzandu-ma. Si poate ca aici trebuie sa ajungem: la liniste. Sa lasam grijile deoparte si sa ne bucuram de fiecare moment petrecut alaturi de cei dragi.
Eu asta am facut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu