joi, 4 martie 2010

"Nu sunt ce par a fi
Nu sunt nimic din ce-as fi vrut sa fiu
Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu
Sau prea curand, ori poate prea tarziu,
M-am resemnat ca orice bun crestin
Si n-am ramas decat CEL CARE SUNT"

Il mai stiti pe Minulescu? Sau inca credeti, la fel ca blondele lui Negru ca poeziile sunt musai scrise de Mihai Eminescu?
Nu stiu daca Minulescu a stiut ce scrie, cand a scris versurile astea. De la strofa urmatoare a inceput sa abereze despre rolurile pe care le jucam in viata. Si-asta ma duce la alte versuri:

"C-asa e viata, o comedie,
Iar noi, actorii care-o jucam,
N-avem dorinta alta mai vie
Decat aplauze sa meritam."

Atunci cand "CEL CARE SUNT" lasa loc rolurilor ne indreptam spre vanatoarea de aplauze si lasam loc liber egoului. Cadem din nou in inconstienta.

Si-acum sa trecem la "Micul print". Printul meu imi cere sa-i desenez un elefant. Si-apoi incearca sa-mi reproduca desenul. Oare de ce uitam sa mai fim copii? Unde se duce copilaria cand se duce? Unde dispare CREATIA, atunci cand crestem mari? Ce se intampla cu momentul prezent? De ce suntem obligati sa ne organizam, sa ne controlam, sa ne disciplinam? Ce se intampla cu lucrurile simple, marunte, care transforma VIATA?

Voi v-ati trezit? Sau inca dormiti?

"Si-am zis verde de albastru
Ma doare un cal maiastru."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu